Dictionar

bizar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bizarre)

1. (și adv.) ciudat, straniu, extravagant; supărător.
 

bizarerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizarrerie)

1. ciudățenie, extravaganță; fantezie.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

acutrament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accoutrement)

1. îmbrăcăminte bizară și ridicolă; împopoțonare.
 

bariolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bariolé)

1. însemnat cu benzi de culori asortate bizar; pestriț, bălțat.
 

baroc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (și s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârșitul Renașterii și mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea și monumentalitatea formelor, ornamentația excesivă, inventivitatea și fantezia exprimării.
2. stil de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
 

confabulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confabulation, lat. confabulatio)

1. (glumeț) conversație lungă și intimă.
2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.
3. fabulație delirantă.
 

estruos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. estroso)

1. înzestrat cu o creativitate fertilă; original; împlinit.
2. caracterizat printr-un comportament ciudat și neobișnuit; bizar, capricios.