Dictionar

extraordinar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)

1. (și adv.) ieșit din comun, neobișnuit, excepțional.
2. (despre legi, adunări etc.) care nu este, nu se ține potrivit regulilor obișnuite.
3. (despre oameni) cu mari calități; eminent, excepțional.
4. (despre lucruri) foarte bun, excelent.
 

extraordinaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. straordinarietà)

1. faptul de a fi extraordinar; singularitate, excepționalitate.
2. (antonime) normalitate, banalitate.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

bravissimo

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (it. bravissimo)

1. superlativ al lui bravo; exclamație folosită pentru a exprima o aprobare, o laudă, o apreciere superlativă; excelent, foarte bine, extraordinar.
2. (var.) bravisimo.
 

carismatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. charismatique)

1. (despre autoritate) care se bazează pe valoarea personală extraordinară a unui individ, pe caracterul său sacru, istoric sau exemplar.
2. (despre o personalitate) care se bucură de un mare prestigiu.
 

colosal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. colossal)

1. extraordinar de mare; uriaș, gigantic, imens.
2. nemaipomenit, teribil; fabulos.
 

excepțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exceptionnel)

1. care este, face, constituie o excepție.
2. care iese din comun; deosebit.
3. foarte bun, extraordinar, minunat, excelent.
 

extaz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. extase, gr. ekstasis)

1. stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație.
2. afecțiune nervoasă în care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzații.
3. admirație profundă, încântare.