OK
X
încântare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (încânta)
1.
sentiment
de
bucurie,
de
satisfacție;
farmec.
2.
lucru
care
încântă.
autoîncântare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (auto- + încântare)
1.
satisfacție
de
sine
la
care
ajunge
cineva,
adesea
fără
a
aștepta
aprecierile
celorlalți;
automulțumire.
admira
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. admirer, lat. admirare)
1.
a
privi,
a
prețui
cu
sentimente
de
încântare,
de
mirare
și
plăcere.
admirație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. admiration, lat. admiratio)
1.
sentiment
de
încântare,
de
apreciere
deosebită
(față
de
cineva
sau
de
ceva).
automulțumire
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (auto1- + mulţumire)
1.
mulțumire
de
sine,
în
urma
unor
succese,
care
duce
la
suficiență,
stagnare;
autoîncântare.
elizeic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. elysäisch)
1.
plin
de
încântare,
paradiziac.
extaz
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. extase, gr. ekstasis)
1.
stare
emoțională
de
exaltare,
care
se
naște
din
contemplarea
unor
lucruri
extraordinare
și
în
care
toate
preocupările
și
sentimentele
dispar
în
fața
unui
singur
sentiment
dominant
de
admirație.
2.
afecțiune
nervoasă
în
care
bolnavul,
sub
imperiul
unei
idei
fixe,
nu
mai
are
senzații.
3.
admirație
profundă,
încântare.
furoare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fureur, lat. furor)
1.
mânie,
delir
furios,
furie.
2.
pasiune
violentă;
încântare.
3.
(fam.)
a
face
~ori
=
a
provoca
admirație
(prin
aspectul
exterior).