Dictionar

exclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exclamation, lat. exclamatio)

1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt.
2. figură de stil prin care atutorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic.
 

basta

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (it. basta)

1. exclamație folosită pentru a comanda tăcerea sau pentru a forța pe cineva să oprească acțiunea pe care o efectuează; ajunge! destul!
 

bis

Parte de vorbire:  adj. inv., adv., s., interj.  
Etimologie: (fr., lat. bis)

1. adj. inv., adv. (pe lângă un număr) a doua oară; repetat.
2. interj. exclamație prin care auditoriul solicită un artist, un ansamblu să repete un număr din program, o arie etc.
3. s. n. număr prezentat a doua oară la cererea publicului sau ca supliment de program.
 

bravissimo

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (it. bravissimo)

1. superlativ al lui bravo; exclamație folosită pentru a exprima o aprobare, o laudă, o apreciere superlativă; excelent, foarte bine, extraordinar.
2. (var.) bravisimo.
 

bravo

Parte de vorbire:  interj.  
Etimologie: (fr., it. bravo)

1. exclamație (însoțită de aplauze frenetice) care marchează satisfacția, aprobarea, chiar entuziasmul; excelent, foarte bine, minunat.
2. (var.) (pop.) brava, (înv.) bravos.
 

epifonem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épiphonème)

1. exclamație sentențioasă prin care se termină, se rezumă un discurs, o povestire.
 

evrica

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. evrika)

1. (exclamație de bucurie, la rezolvarea unei probleme dificile) am găsit!.