Dictionar

cădință

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (cădea + -ință)

1. atitudine sau purtare cuviincioasă; cuviință.
2. (antonim) necădință.
 

necădință

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (ne- + cădință)

1. (expr.) a fi cu ~ = a nu se cuveni, a nu se cădea.