numen
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
Etimologie: (fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
1. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul.
2. (la Kant) „lucru în sine”.