numen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)

1. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul.
2. (la Kant) „lucru în sine”.

numenal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nouménal, germ. noumenal)

1. (doctrina lui Kant) care se referă la numen, al numenului; care este de ordinul noumenului, al inteligibilului.
2. (var.) noumenal.
3. (antonim) fenomenal.

anepigraf, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anépigraphe)

1. (despre monumente, monede etc.) fără nici un fel de inscripție; anepigrafic.
2. (despre scrieri) fără titlu.

anepigrafic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anepigraphisch)

1. care este fără titlu, fără inscripție, vorbind despre un monument, o monedă sau un sigiliu; anepigraf.

antichitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antiquité, lat. antiquitas)

1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.
2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.
3. vechime foarte îndepărtată.
4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.
5. (fam.) obiect de modă veche.
6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.

anticvă/anticva

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Antiqua)

1. litere de tipar drepte, cu linii de grosime diferită, inspirate de inscripțiile de pe monumentele Romei antice.

arc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arcus, fr. arc)

1. armă (primitivă) de aruncat săgeți.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.

baroc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (și s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârșitul Renașterii și mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea și monumentalitatea formelor, ornamentația excesivă, inventivitatea și fantezia exprimării.
2. stil de la sfârșitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conținutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.