Dictionar

inocuu, -uă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. innocuus)

1. care nu produce nici o vătămare; inofensiv.
2. (fig.) nevinovat, sărac cu duhul.
 

origenism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. origenisme)

1. doctrina lui Origene care, susținând că Fiul este subordonat Tatălui, iar Duhul Sfânt Fiului, nega caracterul etern al pedepselor de după moarte și admitea eternitatea materiei și preexistența sufletului față de trup.
 

penticostal, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. pentecostal)

1. I. care se referă la penticostalism sau la adepții ei.
2. II. adept al penticostalismului (mișcare religioasă creștină care pune accent pe Duhul Sfânt).
 

penticostalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (penticostal + -ism)

1. sectă religioasă care acordă o importanță doctrinară centrală botezului cu Duhul Sfânt și ai cărei membri, prin asceză și prin alți stimuli psihici, își produc o stare de extaz și de convulsii.
 

teologal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. théologal)

1. care se referă la teologie; teologic.
2. se spune despre principalele virtuți care au ca obiect pe Dumnezeu (credința, speranța și caritatea).
3. virtute ~ă = fiecare dintre cele trei virtuți insuflate de Dumnezeu (credința, speranța și iubirea), care îi permit omului să stabilească o relație cu Sfânta Treime, fiind dovada prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în facultățile ființei omenești.
 

subordinaționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. engl. subordinationism, fr. subordinationisme)

1. (religie) doctrină trinitariană în care Fiul (și uneori și Duhul Sfânt) este subordonat Tatălui.