OK
X
accept
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Akzept)
1.
înscris
prin
care
cineva
se
obligă
să
achite
o
datorie
la
scadență.
2.
acord,
aprobare.
accepta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accepter, lat. acceptare)
1.
a
primi,
a
consimți,
a
fi
de
acord.
acceptabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)
1.
care
poate,
care
trebuie
acceptat;
convenabil.
2.
satisfăcător,
corect,
pentru
o
muncă,
un
rezultat;
pasabil.
3.
(antonime)
inacceptabil,
neacceptabil.
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însușirea
unui
enunț
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
acceptant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. acceptant)
1.
(parte)
care
acceptă
oferta
de
a
încheia
un
contract.
acceptanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. acceptance)
1.
fază
a
unui
dialog,
a
unei
relații
interpersonale,
realizată
pe
baza
încrederii,
ori
a
consensului
de
idei;
accepție.
acceptare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (accepta)
1.
acțiunea
de
a
accepta.
2.
(cont.)
consimțământ
al
întreprinderii
cumpărătoare
pentru
achitarea
furnizoare;
accept.
3.
(jur.)
manifestare
a
voinței
de
a
dobândi
un
drept,
o
moștenire,
o
ofertă.
acceptabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)
1.
care
poate,
care
trebuie
acceptat;
convenabil.
2.
satisfăcător,
corect,
pentru
o
muncă,
un
rezultat;
pasabil.
3.
(antonime)
inacceptabil,
neacceptabil.
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însușirea
unui
enunț
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
acceptant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. acceptant)
1.
(parte)
care
acceptă
oferta
de
a
încheia
un
contract.
acceptanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. acceptance)
1.
fază
a
unui
dialog,
a
unei
relații
interpersonale,
realizată
pe
baza
încrederii,
ori
a
consensului
de
idei;
accepție.
acceptare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (accepta)
1.
acțiunea
de
a
accepta.
2.
(cont.)
consimțământ
al
întreprinderii
cumpărătoare
pentru
achitarea
furnizoare;
accept.
3.
(jur.)
manifestare
a
voinței
de
a
dobândi
un
drept,
o
moștenire,
o
ofertă.
achiesa
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. acquiescer)
1.
a
accepta
condițiile
unei
acțiuni
juridice,
ale
unui
contract.