OK
X
acceptat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (accepta)
1.
manifestare
a
voinței
de
a
dobândi
un
anumit
drept;
acceptare.
acceptat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (accepta)
1.
care
este
admis,
suportat.
2.
care
este
primit
în
mod
favorabil.
3.
cu
care
este
de
acord.
4.
(antonim)
neacceptat.
acceptabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)
1.
care
poate,
care
trebuie
acceptat;
convenabil.
2.
satisfăcător,
corect,
pentru
o
muncă,
un
rezultat;
pasabil.
3.
(antonime)
inacceptabil,
neacceptabil.
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însușirea
unui
enunț
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
acronic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. achronique)
1.
care
se
situează
în
afara
timpului,
în
afara
reperelor
cronologice
acceptate;
atemporal.
2.
(înv.)
(astron.)
care
se
află,
la
răsărit
sau
la
apus,
pe
partea
cerului
opusă
soarelui.
adagiu
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (lat. adagium)
1.
formulă
în
general
veche,
care
enunță
un
adevăr
acceptat,
un
principiu
de
acțiune
sau
o
regulă
juridică;
maximă
proverbială,
sentință
populară,
aforism,
apoftegmă,
dicton.
adoptabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adoptable)
1.
se
referă
la
un
copil
care
poate
fi
adoptat.
2.
(fig.)
care
poate
fi
acceptat.
anticonformism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. anticonformisme)
1.
respingere
a
conformismului;
comportare
care
sfidează
conformismul;
nonconformism.
2.
nerespectarea
convențiilor
sociale,
a
normelor
general
acceptate.