Dictionar

oferta

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (ofertă)

1. a propune ceva în schimbul unui lucru diferit; a propune un preț pentru o marfă, pentru un bun et cetera; a face o ofertă.
 

ofertă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. offerte, germ. Offerte, it. offerta)

1. propunere în legătură cu vânzarea sau cu cumpărarea unei mărfi, cu angajarea într-o slujbă, cu prestarea unui serviciu etc.; document în care se face o astfel de propunere.
2. totalitatea mărfurilor oferite spre vânzare.
 

contraofertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. contraofferta)

1. ofertă diferită de o alta, adesea opusă; ofertă nouă primită ca răspuns sau care modifică termenii ofertei inițiale.
 

ofertant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (ofertă + -ant)

1. (cel) care face o ofertă.
2. (cel) care oferă un produs sau un serviciu pe o piață.
3. (subst.; antonim) solicitant.
 

supraoferta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (supraofertă)

1. a face o supraofertă.
 

supraofertă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. suroffre)

1. ofertă mai avantajoasă, făcută după ce s-a încheiat o licitație.
 

acceptant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.
 

acceptare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (accepta)

1. acțiunea de a accepta.
2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă.
 

adjudecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjudication, lat. adiudicatio)

1. act prin care se adjudecă, se atribuie ceva cuiva; licitație, vânzare celui mai mare ofertant; adjudecare.
2. (var.) adjudecațiune.
 

aucțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Auction, lat. auctio)

1. proces de cumpărare și vânzare de bunuri sau servicii prin oferirea acestora la licitație (vânzarea celui mai mare ofertant, iar cumpărarea de la ofertantul cel mai mic); vânzare la licitație.
 

contraofertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. contraofferta)

1. ofertă diferită de o alta, adesea opusă; ofertă nouă primită ca răspuns sau care modifică termenii ofertei inițiale.
 

discrimina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. discriminer, lat., it. discriminare)

1. a face o discriminare.
2. a diferenția elementele, identificate ca distincte, în vederea aplicării unui tratament specific fiecărui subset astfel constituit.
3. a trata defavorabil anumite grupuri umane, prin reducerea arbitrară a drepturilor lor și contrar principiului egalității în fața legii.
4. a trata oamenii pe baza prejudecăților.
5. (economie) a modula o ofertă de muncă, bunuri sau servicii în funcție de caracteristicile cunoscute sau presupuse ale pieței.