apologetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apologétique)

1. adj. care conține o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.

apologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.

apologist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. apologiste)

1. cel care, prin discursuri și scrieri, ia apărarea publică a unei personalități sau a unei cauze; apologet.

apologiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (it. apologizzare)

1. a lăuda excesiv; a face apologia (cuiva sau a ceva).
2. a justifica; a milita pentru apărarea cuiva sau a ceva.

bastidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bastide)

1. mică lucrare provizorie, pentru a ataca o fortificație.
2. oraș fortificat pentru apărarea unui stat seniorial sau a unui domeniu.

concluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.