OK
X
aristotelic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aristotélique)
1.
referitor
la
Aristotel
sau
la
filosofia
sa;
propriu
lui
Aristotel;
aristotelian,
aristotelician.
aristotelician, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. aristotélicien)
1.
I.
care
este
în
concordanță
cu
aristotelismul,
sistemul
filozofic
al
lui
Aristotel;
aristotelic,
aristotelian.
2.
II.
adept
al
aristotelismului;
susținător
al
doctrinei
lui
Aristotel;
aristotelian.
.
aristotelian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (engl. aristotelian)
1.
I.
care
este
în
concordanță
cu
aristotelismul,
sistemul
filozofic
al
lui
Aristotel;
aristotelic,
aristotelician.
2.
II.
adept
al
aristotelismului;
susținător
al
doctrinei
lui
Aristotel;
aristotelician.
aristotelic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aristotélique)
1.
referitor
la
Aristotel
sau
la
filosofia
sa;
propriu
lui
Aristotel;
aristotelian,
aristotelician.
aristotelician, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. aristotélicien)
1.
I.
care
este
în
concordanță
cu
aristotelismul,
sistemul
filozofic
al
lui
Aristotel;
aristotelic,
aristotelian.
2.
II.
adept
al
aristotelismului;
susținător
al
doctrinei
lui
Aristotel;
aristotelian.
.
neopitagorician, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. néo-pythagoricien)
1.
I.
referitor
la
neopitagorism
(curent
filozofic
inspirat
de
Pitagora,
care
se
dezvoltă
încă
din
secolul
I,
și
care
integrează
și
elemente
platoniciene
și
aristotelice).
2.
II.
adept
al
neopitagorismului.
occamist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. occamiste)
1.
I.
referitor
la
occamism
(doctrină
elaborată
de
filosoful
și
teologul
englez
William
Occam
(sec.
XIV)
și
adepții
săi,
caracterizată
prin
poziția
critică
față
de
fizica
și
metafizica
aristotelică).
2.
II.
adept
al
occamismului.
remă 1
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. rheme, gr. rhema)
1.
denumire
a
verbului
în
terminologia
aristotelică.