agrofizică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Agrophysik)

1. știință care studiază cercetarea condițiilor în care se dezvoltă plantele, procesele fizice din plante.

arheofizică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (arheo- + /geo/fizică)

1. știință care preconizează pentru cercetările arheologice folosirea metodelor și aparatelor de care face uz geofizica.

cosmofizică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmophysique)

1. știință de graniță cu elemente din cosmologie și geofizică.

fizicalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. physicalisme)

1. concepție neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar fi limbajul tuturor științelor.

fizicalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. physicaliste)

1. I. referitor la fizicalism, doctrină empiristă care consideră limbajul fizicii ca fiind universal, potrivit pentru toate științele, chiar și pentru cele umaniste.
2. II. adept al fizicalismului.

fizicamente

Parte de vorbire:  adverb (învechit)  
Etimologie: (cf. fr. physiquement)

1. într-un mod fizic, din punct de vedere fizic.
2. într-un mod fizic, corporal, în raport cu corpul uman.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

acenestezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acenesthesia)

1. absența sentimentului de existență fizică, în demențe.

acosmism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acosmisme)

1. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de Dumnezeu.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

advecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. advection, lat. advectio)

1. (meteo.) deplasare a unei mase de aer în sens orizontal.
2. (fizică) transportul unei cantități (scalare sau vectoriale) a unui element dat (cum ar fi căldura, energia internă etc.) prin mișcarea (și, prin urmare, viteza) mediului înconjurător.

agent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv.