colocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.

psihologism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. psychologisme)

1. tendința de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale prin factorul psihologic; exagerare a importanței factorului psihologic în literatură.
2. ~ lingvistic = curent în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială.

tracomanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thracomanie)

1. exagerare a importanței tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc.

bagatelizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. bagateliza)

1. acțiunea de a bagateliza și rezultatul ei; minimalizare, subestimare, subapreciere.
2. diminuare a importanței unui lucru, a unui fapt, a unei idei; bagatelizat.
3. (anton.) supraapreciere, supraestimare.

minimalizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (minimaliza)

1. acțiunea de a minimaliza și rezultatul ei; minimizare.
2. diminuare a valorii, a importanței cuiva sau a ceva.
3. (antonime) maximalizare, maximizare.