Dictionar

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

acvatintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquatinta, fr. aquatinte)

1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș.
2. gravura obținută.
3. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică.
 

autodeclanșa

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + declanșa)

1. (despre mecanisme) a se declanșa automat, fără intervenție manuală, atunci când anumite condiții sunt îndeplinite.
 

bisturnaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bistournage)

1. (medicină veterinară) procedeu învechit de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul.
 

bricolaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bricolage)

1. acțiunea de a bricola; activitate manuală care vizează repararea sau realizarea de obiecte mici sau de lucrări mărunte; bricolare.
2. (fam.) treburi mărunte; muncă de amator.
 

capsator, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (capsa + -tor)

1. s. m. f. muncitor specializat în capsarea lăzilor și a tapițeriei de mobilă.
2. s. n. instrument pentru capsarea hârtiilor.
3. dispozitiv în legătoria manuală pentru turtirea și fixarea inelușelor de metal ale albumelor etc.