Dictionar

alveolopalatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alvéolopalatal)

1. (despre consoane) articulat la limita alveolelor și a palatului dur.
 

apical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apical)

1. (anat.) situat în vârful unui organ.
2. (despre consoane) care se articulează cu vârful limbii apropiat de dinți, de alveole sau de bolta palatului.
3. (bot.) terminal, la vârf.
 

decurion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. decurio)

1. comandant al unei decurii (1).
2. membru al senatului într-un municipiu sau o colonie, în Imperiul Roman.
3. șef de serviciu în administrația palatului imperial, la sfârșitul Imperiului Roman.
 

labiopalatal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. labiopalatal)

1. (consoană) care se articulează cu ajutorul buzelor și prin atingerea dosului părții anterioare a limbii de vălul palatului.
 

labiovelar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. labiovélaire)

1. (consoană) care se articulează prin rotunjirea buzelor și atingerea limbii de vălul palatului.
 

mareșal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maréchal)

1. cel mai înalt grad în ierarhia militară.
2. ~ al palatului = șeful administrației unei case regale sau imperiale.