Dictionar

sanctuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. sanctuarium, fr. sanctuaire)

1. loc într-un templu sau într-o biserică consacrat ceremoniilor religioase; altar, loc sfânt.
2. (fig.) loc inviolabil.
 

amficționie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphictyonie, gr. amphiltyones)

1. uniune de triburi sau de orașe-state, creată în jurul sanctuarului unei divinități, în Grecia antică, în vederea apărării intereselor comune și a judecării diferendelor ivite între ele.
 

arefore

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrhéphores, gr. arrhephoria)

1. tinere fecioare, slujitoare ale zeiței Atena, care duceau pe cap coșuri cu obiecte sacre până la grădina sanctuarului, în timpul Panateneelor.
 

ateneu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athénée, lat. athenaeum)

1. (la vechii greci) sanctuar al zeiței Atena.
2. instituție specializată în activități cultural-științifice.
 

cancello

Parte de vorbire:  s.n. (italienism)  
Etimologie: (it. cancello)

1. structură alcătuită din una sau mai multe bare de lemn sau metal legate între ele; gard, grilaj, îngrăditură.
2. (în bisericile catolice) balustradă între sanctuar și spațiul navei.
3. (var.) cancel.
 

neocor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néocore, gr. neokoros)

1. păzitor al unui templu în Grecia antică.
2. cetate care avea sub oblăduirea sa un templu al unei divinități însemnate sau al cultului imperial.
3. preot administrator al unui sanctuar (la catolici).
 

sacristie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. sacristia, fr. sacristie)

1. anexă a sanctuarului într-o biserică catolică, unde se păstrează obiectele și veșmintele de cult.