Dictionar

themă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thème, gr. thema)

1. diviziune teritorial-administrativă și militară a Imperiului Bizantin în care cele două puteri - ostășească și civilă - erau încredințate unui strateg numit de împărat și dependent direct de acesta.
 

theravada

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sanscr. theravada „calea bătrânilor”)

1. școala de budism cea mai proeminentă astăzi în țările din Asia de Sud-Est și Sri Lanka; hiuayana.
 

thesis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thèsis, lat., gr. thesis)

1. timpul tare, accentuat al unei formule ritmice.
 

theți

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thêtes)

1. pl. (în Grecia antică) țărani care, pierzându-și micile proprietăți, erau siliți să muncească pe pământurile aristocraților sau să vagabondeze.
 

acerateriu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. aceratherium)

1. (paleontologie) gen de mamifere vertebrate, strămoș fosil al rinocerului; mamifer fosil asemănător cu rinocerul.
2. (var.) aceratherium.
 

antiapartheid

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (anti- + apartheid)

1. care se opune sau este îndreptat împotriva politicii de apartheid (regim sud-african în care oamenii de diferite rase erau ținuți separați, iar oamenii albi aveau mai multe drepturi și avantaje); nediscriminatoriu.
 

hinayana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sancr. hinayana, calea îngustă a mântuirii)

1. denumire a budismului timpuriu și a orientării rămase fidelă acestuia; theravada.
 

irbis

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Irbis)

1. (zool.) panteră asemănătoare cu leopardul, din regiunile muntoase ale Asiei; leopardul zăpezilor (Panthera uncia, anterior Uncia uncia).
 

luteran, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (lat. lutheranus, germ. Lutheraner)

1. I. referitor la luteranism, care ține de luteranism.
2. în concordanță cu doctrina lui Luther.
3. II. adept al luteranismului (religie protestantă conformă cu doctrina lui Luther).
4. cel care urmează doctrina lui Luther.
5. (var.) (înv.) liutirean, (înv.) luter, (reg.) lutran.
 

luteranism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. luthéranisme)

1. doctrină a protestantismului german, întemeiată de Martin Luther, care consideră esențială pentru „mântuire” credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat.