Dictionar

abstinență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstinence, lat. abstinentia)

1. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.
 

abstențiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abstention, lat. abstentio)

1. atitudinea unei persoane care își refuză plăcerea unui lucru, obicei et cetera; abstinență.
2. acțiunea de abținere, neexercitarea unui drept, refuz de a participa, de a interveni.
 

abstinent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abstinent, lat. abstinens)

1. (cel) care practică abstinența.
2. (cel) care se abține înfrângându-și o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.
 

continență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. continence, lat. continentia)

1. abstinență; cumpătare.
2. reținere.
 

libertinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Libertinismus)

1. conduita celui care are o morală foarte liberă, care se dedică fără reținere plăcerilor cărnii; comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj.
2. curent de gândire filozofică și literară care susține gândirea liberă și eliberarea de dogmele religioase și morale.
3. (rar) lipsă a credinței religioase; ateism.
4. (antonime) abstinență, ascetism, puritanism.
 

nefalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néphalisme)

1. abstinență totală de la orice băutură alcoolică.
 

nefalist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. néphaliste)

1. (adept) al nefalismului.
2. (persoană) care practică abstinența absolută de la orice alcool.