OK
X
calomnie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. calomnie)
1.
afirmație
mincinoasă
și
tendențioasă
care
atinge
onoarea
și
reputația
cuiva;
defăimare.
autocalomnie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (autocalomnia)
1.
calomnie
la
adresa
propriei
persoane.
calomniator, -oare
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. calomniateur)
1.
I.
care
cuprinde
o
calomnie;
care
calomniază;
calomnios.
2.
II.
persoană
care
calomniază,
care
vorbește
pe
cineva
de
rău
pe
nedrept,
care
spune
lucruri
neadevărate
despre
cineva,
care
discreditează
pe
cineva.
calomnios, -oasă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. calomnieux)
1.
care
calomniază;
care
conține
o
calomnie;
care
posedă
trăsăturile
calomniei;
calomniator,
clevetitor,
defăimător.
2.
(antonime)
flatant,
laudativ.
flaterie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. flatterie)
1.
actul
de
a
flata;
laudă
falsă
sau
exagerată,
dată
cu
intenția
de
a
plăcea,
de
a
seduce
et
cetera;
flatare.
2.
(antonim)
calomnie.
defăimare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (defăima)
1.
ponegrire,
clevetire,
calomnie,
hulă.
2.
(învechit)
dispreț,
desconsiderare,
umilire,
batjocură.
hulitură
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (huli + -tură)
1.
blasfemiere
a
ceva
considerat
sfânt;
hulire.
2.
calomniere;
(prin
ext.)
defăimare.
3.
facere
de
râs,
de
rușine,
de
ocară;
batjocorire.
4.
înjosire
a
cuiva
în
ochii
altora;
hulire.
5.
vorbe
de
ocară;
vorbe
de
rău
despre
cineva;
hulire.
6.
(prin
ext.)
disprețuire.
clevetire
Parte de vorbire:
s.f. (pop., fam.)
Etimologie: (cleveti)
1.
acțiunea
de
a
cleveti
și
rezultatul
ei;
cleveteală,
defăimare,
calomniere.
2.
acțiunea
de
a
răspândi
calomnii
despre
cineva,
de
a
vorbi
pe
cineva
de
rău,
de
a
bârfi.
3.
(var.)
clefetire.