Dictionar

consignatar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consignataire)

1. cel care primește bunuri în consignație.
 

consignație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consignation)

1. depunerea spre vânzare, pe baza unui contract, a anumitor obiecte la o unitate comercială specializată în asemenea vânzări.
2. magazin unde se fac asemenea depuneri și vânzări.
 

consignator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consignateur)

1. cel care dă în consignație; depunător.
 

consignatar, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consignataire)

1. cel care primește bunuri în consignație.
 

consignator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. consignateur)

1. cel care dă în consignație; depunător.