OK
X
tăgăduială
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (tăgădui + -eală)
1.
faptul
de
a
tăgădui;
negare,
contestare;
tăgadă,
tăgăduire,
tăgăduință.
2.
(loc.
adv.)
fără
de
~
=
fără
(de)
tăgadă.
tăgăduire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. tăgădui)
1.
acțiunea
de
a
tăgădui
și
rezultatul
ei;
tăgăduială,
negare,
contestare.