OK
X
autorizație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. autorisation)
1.
permisiune
(dată
de
o
autoritate);
împuternicire.
2.
înscris
care
dovedește
o
împuternicire.
bloca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bloquer)
1.
tr.
a
supune
unei
blocade.
2.
a
împiedica
mișcarea,
circulația
etc.
3.
a
imobiliza
într-o
anumită
poziție.
4.
a
interzice
(temporar)
ocuparea
unui
post
vacant.
5.
a
suspenda
folosirea
unor
credite,
conturi
etc.;
a
interzice
schimbarea
unor
prețuri,
salarii
fără
autorizație
guvernamentală.
6.
refl.
(med.,
tehn.;
despre
organe)
a
se
imobiliza,
a
nu
mai
funcționa.
exequatur
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)
1.
autorizație
dată
de
un
șef
de
stat
unui
consul
străin
de
a-și
exercita
funcțiile
în
țara
în
care
este
trimis.
2.
aprobare
a
unui
stat
de
a
se
executa
pe
teritoriul
său
o
hotărâre
judecătorească
pronunțată
de
un
tribunal
străin.
imprimatur
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat., fr. imprimatur)
1.
formulă
prin
care
cenzura
bisericii
catolice
aproba
tipărirea
unei
cărți.
2.
autorizație
indicând
„bunul
de
tipar”
pe
o
corectură.
licență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. licence, lat. licentia)
1.
titlu
la
terminarea
studiilor
superioare,
prin
care
se
acordă
dreptul
de
a
exercita
o
profesiune;
examen
dat
pentru
obținerea
acestui
titlu;
diploma
obținută.
2.
lucrare
de
~
=
lucrare
realizată
pentru
absolvirea
primului
nivel
de
studii
universitare,
care
permite
exercitarea
profesiei
corespunzătoare.
3.
contract
prin
care
posesorul
unui
brevet
de
invenție
acordă
unei
persoane
sau
statului
dreptul
de
a
folosi
sau
valorifica
invenția
sa.
4.
autorizație
dată
de
stat
unui
particular
pentru
exercitarea
unui
anumit
comerț,
a
unei
anumite
industrii
sau
pentru
a
importa
și
exporta
mărfuri.
5.
atitudine,
purtare
care
întrece
limitele
bunei-cuviințe;
lipsă
de
respect
pentru
formele
obișnuite.
6.
figură
retorică
prin
care
oratorul
îndrăznește
să
arate
preopinenților
că
e
just
ceea
ce
ei
resping
eronat.
7.
~
poetică
=
abatere
ușoară
de
la
regulile
de
pronunțare
și
scriere
corectă
a
cuvintelor,
din
necesități
prozodice.
permis
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. permis)
1.
autorizație
oficială
scrisă,
în
virtutea
căreia
cineva
poate
exercita
o
profesiune,
o
anumită
activitate,
poate
beneficia
de
anumite
drepturi
etc.
2.
autorizație
oficială
scrisă
eliberată
de
administrație;
permisiune
scrisă.
3.
(rar)
învoire,
permisie.
radio-pirat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. radio-pirate)
1.
stație
particulară
de
radiodifuziune,
instalată
fără
autorizație
pe
un
vas
ancorat
la
limita
apelor
teritoriale
ale
unei
țări.