Dictionar

genă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gène)

1. unitate funcțională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredității.
 

genă

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT genea
2. FR gène
3. EN gene
4. DE Gen; Erbeinheit; Erbfaktor
5. RU rен
6. HU gén, öröklődési tényező, öröklékenység-hordozó egybe
 

dehidrogena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déshydrogéner)

1. a elimina, termic sau catalitic, hidrogenul din molecula compușilor organici.
 

deshidrogena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déshydrogener)

1. a elimina hidrogenul dintr-o substanță.
 

dezoxigena

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. désoxygener)

1. a elimina dintr-o substanță, în totalitate sau în parte, oxigenul pe care îl conține; a lipsi de oxigen; a dezoxida.
 

halogena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. halogéner)

1. a supune o substanță reacției de halogenare.
 

hidrogena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. hydrogéner)

1. a introduce hidrogen în molecula unei combinații chimice.
 

lagenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. lagena, fr. lagène)

1. vas antic cu gâtul strâmt, semănând a butelie, în care se păstra vinul.
2. mică prelungire a saculei la pești, care constituie, în scara evolutivă, începutul viitorului melc al urechii interne de la vertebratele superioare.
 

acetobacter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acetobacter)

1. bacterie nepatogenă care transformă alcoolul în acid acetic.
 

alelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allèle)

1. (biol.) fiecare dintre formele sub care poate exista o genă ce ocupă același locus în cromozomii omologi.
 

amilosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amylosphère)

1. plastidă globulară amilogenă cu rol nutritiv, din vegetale.
 

anoxemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anoxémie)

1. oxigenare insuficientă a organismului.
 

anticolagenază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. anticollagenase)

1. enzimă care neutralizează colagenaza.
 

autofen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (auto1- + -fen1)

1. (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă, care se manifestă autonom în cursul transplantelor.