imunitar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immunuitaire)

1. cu caracter de imunitate.

alergic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. allergique)

1. I. legat de alergie; cauzat de alergie, caracterizat prin alergie.
2. (med.) se spune despre o persoană al cărei sistem imunitar reacționează (destul de) puternic la prezența unui corp străin.
3. (fig., fam.) care manifestă o incompatibilitate sau un sentiment de antipatie pentru ceva sau cineva.
4. II. persoană care manifestă o alergie.
5. (antonime) analergic, antialergic, hipoalergenic.

autoantigen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. auto-antigène)

1. antigen constitutiv al celulelor care induce producerea de autoanticorpi.
2. antigen propriu organismului, care stimulează sistemul imunitar, și poate provoca boli autoimune.

booster

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. booster)

1. motor cu abur auxiliar care antrenează roțile libere purtătoare ale unor locomotive cu abur pentru mărirea forței de tracțiune.
2. (electr., telec.) generator auxiliar pentru sporirea tensiunii; survoltor.
3. fuzee cu mare putere de propulsie și de scurtă durată, pentru lansarea proiectilelor teleghidate; rachetă auxiliară.
4. (med.) nouă doză de vaccin administrată pentru a întări răspunsul imunitar; rapel.

hemobiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (hemo- + biologie)

1. disciplină științifică și medicală care studiază aspectele biologice ale sângelui, adică înțelegerea proceselor fiziologice, biochimice și imunitare implicate în funcționarea sistemului sanguin; biologia sângelui.

imunochimist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. immunochimiste)

1. specialist în imunochimie, subdisciplină a chimiei care studiază constituenții și reacțiile chimice ale sistemului imunitar.

imunodeficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. immunodeficiency)

1. deficiență a sistemului imunitar.