conformism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. conformisme)

1. disponibilitatea de a se conforma.
2. atitudine oportunistă, acceptarea necritică, mecanică și supunerea formală, docilă față de orice obiceiuri, idei, hotărâri.
3. (antonime) anticonformism, nonconformism, progresism.

dogmatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dogmatisme, rus. dogmatizm)

1. mod de gândire rigid, necritic, cu idei, teze considerate ca având o valoare de necontestat în orice condiții.

dogmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dogme, lat., gr. dogma)

1. învățătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toți adepții ei, care nu poate fi supusă criticii.
2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete.

eclectism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éclectisme)

1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse.
2. lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.
3. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat.
4. (arhit., arte) îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați.

tradiționalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. traditionalisme)

1. atașament față de tradiție.
2. orientare social-politică și culturală îndreptată spre considerarea nediferențiată, necritică a valorilor tradiției.
3. tendință, mai ales în planul culturii, de suprasolicitare a elementelor tradiției, înțelese ca valori de sine, fără selecționare critică și fără interpretarea lor prin prisma noilor valori produse de evoluția social-culturală.