Dictionar

renega

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. renegare)

1. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui.
 

renegat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. renégat, germ. Renegat)

1. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa.
2. (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut.
 

abjura

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abjurer, lat. abiurare)

1. a renega public o credință, o doctrină, o opinie.
 

apostazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostasie, lat., gr. apostasia)

1. renegare publică a unei credințe religioase, a unor convingeri.
2. răzvrătire împotriva stăpânirii.
 

dezavua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désavouer)

1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva.
2. a refuza să recunoască ceva; a renega.
 

donatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. donatisme

1. schismă inițiată în sec. IV de episcopul Donatus, la Cartagina, care separa biserica africană, cerând supunerea la canoane grele a creștinilor ce își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase.
 

repudia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. répudier)

1. a respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega.
2. a denunța în mod unilateral o obligație sau un contract internațional.
3. (jur.) a renunța la o moștenire, la un legat.
 

repudiere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (repudia)

1. acțiunea de a repudia; renegare; (spec.) alungare a soției sau a soțului.