Dictionar

scotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. scotta)

1. (mar.) parâmă cu care se fixează colțul de jos al unei vele.
 

scotch (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. scotch)

1. whisky distilat în Scoția, în special din orz cu malț; whisky scoțian.
 

scotch (2)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. scotch, Scotch și Scotch Tape sunt mărci comerciale înregistrate deținute de societatea 3M)

1. bandă transparentă acoperită cu o substanță adezivă, servind la lipit.
 

scoțez, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (it. scozzese)

1. care aparține Scoției sau scoțienilor; privitor la Scoția ori la scoțieni; scoțian.
 

scotic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (Scoția + -ic)

1. care aparține Scoției sau scoțienilor; scoțian, (înv.) scoticesc.
 

scotie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. scotie, lat. scotia)

1. (arhit.) mulură concavă între două toruri sau muluri proeminente.
 

arneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arnèse)

1. figură de stil prin care se scot în evidență însușiri legate de o anumită calitate omenească.
 

caledonian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calédonien)

1. adj., s. n. (din) etajul inferior al devonianului.
2. adj. orogeneză ~ă = ansamblu de mișcări orogenice de cutare a scoarței terestre la sfârșitul silurianului, afectând Scoția și Scandinavia.
 

colli

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. colley)

1. câine ciobănesc foarte frumos, cu corpul lung și umerii lați, folosit în Scoția, și Marea Britanie pentru paza turmelor de oi, iar în restul lumii drept câine de companie.
 

curling

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. curling)

1. joc sportiv pe gheață, de origine scoțiană, între două echipe a 4 jucători, constând în lansarea unor obiecte (cibleuri) spre o țintă, cu scopul de a o doborî sau a le plasa cât mai aproape de aceasta.
 

debarasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. débarrasser)

1. tr., refl. a (se) degaja, a (se) descotorosi de ceva sau de cineva.
 

decorticație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. décortication, lat. decorticatio)

1. acțiunea de a decortica și rezultatul ei; decorticare.
2. acțiunea de a descotorosi ceva de coajă, de carcasa sa etc.
3. (var.) (înv.) decorticațiune.