Dictionar

silabă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. syllabe, lat. syllaba)

1. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rostește într-o singură emisiune a vocii.
 

silabar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. syllabaire)

1. sistem de scriere în care fiecare simbol reprezintă nu un fonem, ci o silabă.
 

silabație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. syllabation)

1. descompunere a cuvintelor în silabe.
 

amfibrah

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

1. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate).
 

amfimacru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphimacre)

1. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate).
 

anacruză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anacrouse)

1. silabă neaccentuată care precedă primul picior complet al unui vers.
2. (muz.) sunet precedând primul timp tare al unei măsuri.
 

anticipare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anticipa)

1. faptul de a anticipa; anticipație.
2. (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare.
 

arhiloc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. archilochium)

1. vers antic prezentând două variante: mare ~ = vers din patru dactili (sau spondei) și trei trohei; mic ~ = vers din trei picioare, cu doi dactili și o silabă.
 

bahic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bacchique, lat. bacchicus)

1. adj. consacrat lui Bacus; de băutură, de chef.
2. s. n. cântec de petrecere.
3. s. m. picior metric (antic) dintr-o silabă scurtă și două lungi.