Dictionar

verigă slabă

Parte de vorbire:  locuțiune substantivală  
Etimologie: (de la constatarea că un lanț se rupe la cea mai slabă verigă)

1. cea mai fragilă parte a unui întreg, a unui sistem, al cărei defect poate distruge întregul.
 

azura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. azurer)

1. a albăstri ușor produsele textile albe, pentru a îndepărta slaba colorație galbenă pe care acestea o au la început.
 

balbism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. balbisme)

1. (med.) tulburare de vorbire de origine nervoasă și psihologică, manifestată prin articularea slabă a sunetelor, repetarea sacadată a aceleiași silabe și ezitări în fonație; balbuție.
 

efluviu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effluve, lat. effluvium)

1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică.
2. (fig.) curent, flux fluid, suflu.
3. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă.
4. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic.
 

gem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. jam)

1. marmeladă cu o consistență mai slabă, în care fructele rămân aproape întregi.
 

limfatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lymphatisme)

1. boală la copii caracterizată prin hipertrofia organelor limfatice, prin infiltrarea cu grăsime a țesuturilor, prin slaba rezistență la infecții.
 

macru 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. macer, -cra)

1. (despre vite sau despre oameni și părți ale corpului lor) fără carne, slab.
2. carne ~ă = carne slabă, fără grăsime și fără oase.