Dictionar

fâțâit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (v. fâțâi)

1. fâțâială.
 

fâțâit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (v. fâțâi)

1. (persoană) care se mișcă încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost.
 

fâțâitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fâțâi + -tor)

1. care (se) fâțâie.
 

fâțâitură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fâțâi + -tură)

1. fâțâială.
 

fâțâială

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fâțâi + -eală)

1. faptul de a (se) fâțâi; mișcare (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost; fâțâire, fâțâit.
2. (var.) fâțăială.