Dictionar

vituperație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. vitupération)

1. acțiunea de a vitupera și rezultatul ei; vituperare.
2. (la pl.) cuvinte, replici care exprimă reproșuri, critici violente.
3. (var.) (înv.) vituperațiune.
4. (antonime) aprobare, (înv.) aprobație.
 

vituperativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. vituperativus, fr. vitupératif)

1. care ține de vituperare; care se manifestă prin vituperație; care vituperează.