Dictionar

înțoțona

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (pop.)  
Etimologie: (cf. împopoța)

1. a se găti, a se împodobi peste măsură (cu podoabe de prost gust); a (se) împopoțona.
2. (var.) a (se) împoțoțona, a (se) înțopona, a (se) înțorțona.
 

înțoțonare

Parte de vorbire:  s.f. (pop.)  
Etimologie: (vb. înțoțona)

1. împodobire exagerată; împopoțonare, înzorzonare.
2. (var.) împoțoțonare, înțoponare, înțorțonare.
 

înțoțonat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (pop.)  
Etimologie: (vb. înțoțona)

1. împodobit în mod exagerat și de obicei cu lucruri, cu podoabe de prost gust; împopoțonat, înzorzonat.
2. (var.) împoțoțonat, înțoponat, înțorțonat.