OK
X
împodobit
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (vb. împodobi)
1.
care
este
gătit,
căruia
i
s-au
pus
podoabe;
ornamentat.
2.
înfrumusețat.
3.
(s.n.)
împodobire.
ornamentat; împodobit
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
odornatus;
sculpturatus
2.
FR
orné;
sculpté;
decoré;
ornementé
3.
EN
ornate;
adornate;
ornamented;
sculptured;
adorned;
decorate
4.
DE
skulpturiert;
verziert;
geschmückt
5.
RU
скульптурпровaнный;
орнaментировaнный;
укрaщенный;
нaряженный
6.
HU
díszített,
ékesített
bucraniu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. bucranium, fr. bucrane)
1.
motiv
ornamental
constituit
dintr-un
cap
de
bou
împodobit
cu
ghirlande
de
flori,
panglici
etc.,
în
arhitectura
antichității
și
a
Renașterii.
camee
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. camée)
1.
piatră
fină,
împodobită
cu
o
figură
sau
cu
un
motiv
decorativ
în
relief.
columnă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. columna)
1.
monument
de
forma
unei
coloane
împodobite
cu
basoreliefuri,
în
amintirea
unui
personaj
sau
eveniment
istoric.
constelat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. constellatus, fr. constellé)
1.
împodobit,
presărat
cu
stele.
2.
(fig.)
acoperit,
plin
de...
corintic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. korinthisch)
1.
din
Corint;
corintian.
2.
ordin
~
=
ordin
arhitectonic
din
Grecia
antică
caracterizat
prin
coloane
zvelte
decorate
cu
caneluri,
cu
capitelul
înalt,
împodobit
cu
sculpturi
reprezentând
frunze
de
acantă
în
volută.
diademă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. diadème, lat. diadema)
1.
podoabă
din
metal
prețios,
cunună,
împodobită
cu
pietre
scumpe,
pe
care
o
purtau
suveranii
ca
semn
al
regalității
sau
unele
grade
ecleziastice.
2.
obiect
de
podoabă
purtat
de
femei
pe
frunte
în
anumite
ocazii.