Dictionar

caretă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (rus. карета)

1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.
2. (var.) (reg.) carâtă.
 

caretaș

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (caretă + -aş)

1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.