Dictionar

cavalerie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cavalleria, fr. cavalerie)

1. demnitatea, rangul de cavaler al unui ordin.
 

cavalerie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. kavaleriia, fr. cavalerie)

1. armă tactică și strategică folosind calul ca mijloc de deplasare și de luptă.
 

cavalerism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cavaler + -ism)

1. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate.
 

cavalerist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (rus. кавалерист)

1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.
 

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.
 

ală

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ala)

1. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari.
 

catafract

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cataphracte)

1. s. n. platoșă grea, din diferite materiale, pentru om și pentru cai.
2. s. m. oșteni ai cavaleriei grele înzăuați, împreună cu caii lor, în astfel de platoșă.
 

cavaleresc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cavalleresco)

1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.
 

cavalerist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (rus. кавалерист)

1. cel care servește în cavaleria militară; militar din cavalerie.
 

cimier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cimer)

1. figură care împodobea coiful de turnir (și de luptă) al cavalerilor medievali.