Dictionar

anistoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (an- + istoric, cf. fr. anhistorique)

1. situat în afara realităților concret-istorice.
2. fără a ține cont de istorie, de contextul istoric.
 

citadinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. cittadinismo)

1. apartenența și capacitatea individului de a acționa în contextul unei comunități citadine specifice; caracter citadin.
 

conota

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. connoter)

1. a semnifica prin conotație.
2. (lingv.) a evoca mai mult decât un sens stabil (un sens în funcție de contextul situațional).
3. (antonim) a deconota.
 

contextual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contextuel)

1. referitor la context; care provine din context; care aparține contextului.
 

decadentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
 

disfuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Dysfunktion)

1. (med.) tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem.
2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte.
3. (fil.) acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv.