capodoperă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. capodopera)

1. operă desăvârșită, culme a creației; (p. ext.) lucrare perfectă în orice domeniu.

creatologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (creaţie + -logie)

1. disciplină care studiază tehnicile, procesele și formele creației.

eminescianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (eminescian + -ism)

1. moment distinct al istoriei literare, marcat de mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc.
2. orientare în literatura română caracterizată prin preluarea și cultivarea, uneori excesive, a unor motive, teme etc. care aparțin creației eminesciene.
3. totalitatea particularităților stilistice care caracterizează opera lui Eminescu.

estetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)

1. s. f. știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei.
2. s. n. art. ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică.
3. s.n. categoria frumosului.
4. adj. care aparține esteticii, privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos.

ficțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fiction, lat. fictio)

1. închipuire, creație a imaginației; reprezentare falsă produsă de imaginația cuiva.
2. latură specifică a creației artistice, calitatea acesteia de a sugera întâmplări adevărate.

folclorist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. folkloriste)

1. specialist în folcloristică, știință care se ocupă cu studiul creației folclorice.
2. persoană care studiază folclorul, cercetător al tradițiilor populare.