alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.

autocomandă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocommande)

1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.

autoempatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + empatie)

1. autoapreciere a gradului de empatie pe care subiectul o declanșează în colectivitate.

condițional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conditionnel)

1. supus unor condiții; care cuprinde o condiție.
2. stimul ~ = stimul care declanșează un reflex condiționat; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă o condiție, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție condițională; mod ~ (și s. n.) = mod al verbului care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții.

declanșator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (declanşa + -tor)

1. adj. care declanșează.
2. s. n. dispozitiv acționat mecanic, electric etc., care suprimă sau declanșează un mecanism; declanșor.

declanșor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. déclencheur)

1. dispozitiv folosit pentru a iniția o acțiune; piesă care declanșează funcționarea unui mecanism; declanșator.
2. (biol.) situație sau stimul care declanșează, într-un mod specific, derularea unui act instinctiv.