OK
X
durată
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. durée, it. durata)
1.
interval
de
timp
în
care
are
loc,
se
desfășoară
ceva;
timpul
cât
durează
ceva.
2.
(muz.)
timpul
afectat
unei
note
sau
pauze.
durată de vegetație
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
tempus
vegetationis
2.
FR
durée
de
la
végétation
3.
EN
vegetation
time
4.
DE
Vegetationsperiode;
Vegetationsdauer
5.
RU
веrетaтивный
период
6.
HU
vegetációs
időtartam
absență
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)
1.
lipsa
cuiva
sau
a
ceva
dintr-un
loc;
inexistență.
2.
pierdere
bruscă
și
de
scurtă
durată
a
cunoștinței.
3.
(fig.)
neatenție,
distracție.
accelerator, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. accélérateur)
1.
adj.
care
accelerează.
2.
s.
n.
dispozitiv
prin
care
se
mărește
viteza,
turația
(unui
motor);
pedală
care
comandă
acest
dispozitiv.
3.
(cinem.)
procedeu
de
imprimare
a
unor
mișcări
de
desfășurare
lentă.
4.
instalație
complexă
care
imprimă
particulelor
elementare
viteze
foarte
mari.
5.
s.
m.
substanță
care
mărește
viteza
unei
reacții
chimice;
produs
destinat
a
reduce
durata
de
priză
și
de
întărire
a
betonului.
afect
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Affekt, lat. affectus)
1.
reacție
emoțională
intensă
și
de
scurtă
durată.
2.
denumire
generică
pentru
stările
sau
reacțiile
afective.
3.
(med.)
leziune.
aflicțiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)
1.
durere
profundă,
de
obicei
de
durată,
însoțită
de
depresie
sufletească
și
cauzată
de
un
eveniment
nefericit;
pedeapsă
directă.
alertă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. alerte)
1.
semnal,
de
obicei
sonor,
a
unui
pericol
iminent
care
declanșează
luarea
măsurilor
necesare
pentru
a-l
evita;
alarmă,
prevenire.
2.
stare
de
apărare
în
fața
unui
pericol,
a
unei
situații
critice;
durata
acestei
stări.
3.
semnal
convențional
internațional
folosit
pentru
a
atrage
atenția
asupra
evoluției
diverselor
fenomene
cerești.
4.
(expr.)
a
fi
în
~
=
a
fi
într-o
stare
de
îngrijorare
vigilentă.
altercație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. altercation, lat. altercatio)
1.
ceartă
aprinsă,
în
general
de
scurtă
durată,
care
are
loc
între
două
sau
mai
multe
persoane;
dispută
violentă;
(înv.)
altercațiune.