compara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. comparer, lat. comparare)

1. tr., refl. a (se) pune alături pentru a stabili asemănările și deosebirile; a (se) confrunta.

comparație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. comparatio, după fr. comparaison)

1. stabilire a asemănărilor și deosebirilor dintre lucruri, ființe, idei; comparare.
2. categorie gramaticală a adjectivului și adverbului, prin care se evidențiază un anumit grad al însușirii.
3. termen de ~ = expresie, idee care servește pentru a compara ceva.
4. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acțiuni.

dialectic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dialectique, lat. dialecticus)

1. adj. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică.
2. care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii.
3. s. f. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului.
4. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr.
5. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii.
6. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor.

heteromorfie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hétéromorphie)

1. heteromorfism.
2. sterilitate a florilor generată de existența deosebirilor de lungime între stil și stamine.

paralel, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

1. adj. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite.
2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva.
3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan.
4. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele.
5. s. f. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi.
6. fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului.
7. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi.
8. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; parallelism.

retoroman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rhéto-roman, germ. rhetoromanisch)

1. (locuitor) care aparține unei populații din sud-estul Elveției și nord-estul Italiei și din unele regiuni ale Alpilor Dolomitici.
2. (s. f.) limbă romanică vorbită de retoromani, prezentând mari deosebiri dialectale (romanșa și friulana).