Dictionar

birocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bureaucratie)

1. ansamblul funcționarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.
 

cotutelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cotutelle)

1. tutelă deținută de două sau mai multe persoane.
 

directorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. directorat)

1. funcția de director și durata cât ea este deținută de cineva.
2. local unde funcționează o direcție.
3. consiliu de cinci persoane care a guvernat Franța între 1795 și 1799; directoriu.
 

feudalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. feudalità, fr. féodalité)

1. (istorie) regim politic și social specific Evului Mediu, caracterizat prin existența feudei, o proprietate teritorială acordată de un suzeran vasalului său, căruia i se cer în schimb anumite obligații (militare, financiare, judiciare et cetera); feudalism.
2. (prin ext.) putere considerabilă deținută de anumite clase ale societății.
3. (var.) (înv.) feodalitate.
 

heptarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. heptarchie)

1. formă de guvernare în care puterea este deținută de șapte persoane.
2. (istorie) organizarea politică a celor șapte regate fondate de anglo-saxoni după sfârșitul dominației romane.
 

pretorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pretor + -at)

1. (în vechea armată) autoritate militară deținută de pretor (2).