birou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

1. masă de scris, cu sertare.
2. încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective.
3. serviciu public unde lucrează funcționari, specialiști etc.
4. organ executiv și conducător al activității curente a unei organizații politice, de masă, obștești, științifice, internaționale, al unui organ administrativ.
5. grup de membri ai unei adunări, însărcinat să conducă adunarea respectivă.
6. reunire a președintelui, a vicepreședinților și a secretarilor unei adunări legiuitoare.

comun, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. commun, lat. communis)

1. adj. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc.
2. (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții.
3. a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva.
4. obișnuit, normal, frecvent.
5. loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate.
6. mediocru, banal, de rând.
7. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești.
8. în ~ = laolaltă, împreună.
9. a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit.

confederație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confédération, lat. confaederatio)

1. uniune de state sau teritorii care își păstrează autonomia administrativă, având în comun anumite organe de conducere.
2. reunire a unor organizații obștești.

congres

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. congrès, engl. congress, lat. congressus)

1. reuniune (inter)națională în care delegații și invitații dezbat probleme majore de ordin ideologic, politic, științific, profesional, cultural etc.
2. organ suprem de conducere al unor partide, organizații de masă și obștești.
3. denumire a parlamentului în unele țări.
4. denumire dată unor conferințe internaționale convocate pentru încheierea de tratate de pace.
5. denumire a unor partide politice.

delegat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délégué, lat. delegatus)

1. cel împuternicit cu o delegație.
2. reprezentant al unei organizații politice sau obștești, al unui stat la o conferință, la un congres etc.

enclusură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enclusure)

1. împrejmuire a terenurilor agricole obștești, în scopul transformării lor în pășuni, în Anglia, în sec. XV-XVIII.