OK
X
subordine
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. subordine)
1.
subordonare.
2.
în
~(le
cuiva)
=
inferior,
de
rang
mai
mic,
sub
conducerea
cuiva.
directivă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. directive)
1.
instrucțiune
generală,
îndrumare
dată
de
un
organ
superior
organelor
în
subordine.
2.
document
al
unui
partid
politic
cuprinzând
principalele
orientări
și
obiective
programatice.
3.
(inform.)
instrucțiune
a
unui
program.
dispoziție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. disposition, lat. dispositio)
1.
prevedere
obligatorie
cuprinsă
într-un
act
normativ;
măsură,
hotărâre
luată
de
un
organ
ierarhic
superior,
obligatorie
pentru
organul
în
subordine;
ordin.
2.
~
de
plată
=
ordin
scris
prin
care
o
întreprindere,
organizație,
instituție
etc.
dispune
băncii
să
facă
anumite
plăți
din
contul
său;
la
~
=
la
îndemână.
3.
dispunere,
așezare
într-o
anumită
ordine;
alcătuire
potrivit
unui
anumit
plan.
4.
stare
sufletească.
5.
posibilitate
de
a
dispune
(de).
6.
aptitudine,
înclinație;
vocație.
7.
(pl.)
pregătiri,
preparative.
8.
(var.)
(înv.)
dispozițiune.
inspectorat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inspectorat)
1.
serviciu
având
sarcina
de
a
inspecta
activitatea
unităților
în
subordine;
localul
unde
este
instalat.
2.
funcția
de
inspector;
timpul
cât
se
exercită.
nomenclatură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)
1.
totalitatea
termenilor
folosiți
sistematic
într-o
știință,
într-o
ramură
a
tehnicii
etc.
2.
listă,
catalog
cuprinzând
termeni,
titluri
de
opere,
nume
proprii,
numirile
obiectelor,
în
special
din
domeniul
tehnicii
etc.
3.
schemă
de
organizare
a
unei
instituții,
conținând
enumerarea
posturilor
sau
a
instituțiilor
în
subordine;
(p.
ext.)
persoanele
care
ocupă
diferite
funcții
în
cadrul
acestei
scheme;
(peior.)
categorie
privilegiată
a
vârfurilor
politice
într-un
regim
dictatorial.
subintendență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. sous-intendance)
1.
serviciu
în
subordinea
intendenței.
tutelar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. tutélaire, lat. tutelaris)
1.
care
se
referă
la
tutelă;
(p.
ext.)
ocrotitor,
protector.
2.
organ
~
=
organ
al
administrației
de
stat
sau
al
unei
organizații
obștești
având
în
subordine
o
instituție
sau
o
organizație;
autoritate
~ă
=
organ
de
protecție
a
persoanelor
lipsite
de
capacitatea
de
exercițiu
ori
a
intereselor
celor
ce
nu
se
pot
apăra
singuri.