-TERAPEUT, -TERAPIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -thérapeute, -thérapie, cf. gr. therapeia)

1. „tratament, îngrijire”.

-TERAPIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. therapeia „tratament, vindecare”)

1. „tratament, medicație, vindecare”.

actinoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinothérapie)

1. tratament medical cu radiații luminoase (ultraviolete sau infraroșii); fototerapie.

adrenoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adrénothérapie)

1. (med.) folosirea terapeutică a adrenalinei; terapie cu adrenalină.

aerohidroterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aero- + hidroterapie)

1. (med.) utilizare a aerului și a apei în tratamentul unor boli.

aeroionoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. aeroionotherapy)

1. (med.) tratament medical cu aeroioni produși de aparate speciale.
2. (med.) metodă de tratament cu aer ionizat, care se folosește în scop terapeutic și preventiv în astmul bronșic, alergii, bronșită cronică, neurastenie, insomnie, sindromul de oboseală cronică, gripă, imunodeficiență și alte situații.

actinoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. actinothérapie)

1. tratament medical cu radiații luminoase (ultraviolete sau infraroșii); fototerapie.

adrenoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adrénothérapie)

1. (med.) folosirea terapeutică a adrenalinei; terapie cu adrenalină.

aerosoloterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérosolthérapie)

1. (med.) terapie care constă în administrarea de aerosoli pe căile respiratorii, în general pentru a administra medicamente care vor acționa local asupra căilor respiratorii, pentru a umidifica tractul respirator sau pentru a fluidifica secrețiile bronșice.

antibioterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antibiothérapie)

1. tratament medical cu antibiotice; antibioticoterapie.

apifitoterapie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (api- + fitoterapie)

1. terapie cu extrase din plante și produse apicole.

aromatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aromatique, lat. aromaticus)

1. care răspândește aromă, parfumat.
2. (despre plante) care conține diferite substanțe mirositoare.
3. (despre substanțe organice, combinații) care are în moleculă unul sau mai multe nuclee de 6 atomi de carbon, cu o structură caracteristică.
4. (chimie) se referă la seria de compuși foarte stabili a căror moleculă conține unul sau mai multe nuclee de benzen.
5. plantă ~ă = plantă folosită în bucătărie și fitoterapie pentru aromele pe care le degajă și pentru uleiurile esențiale pe care le conține și care pot fi extrase.
6. (oenologie) persistență ~ă intensă = durata exprimată în secunde a persistenței aromelor după degustare.
7. miros ~ = miros care decurge dintr-o aromă, un parfum sau un ulei parfumat.