OK
X
decurge
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. découler)
1.
a
rezulta
din.
2.
a
se
desfășura.
aromatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aromatique, lat. aromaticus)
1.
care
răspândește
aromă,
parfumat.
2.
(despre
plante)
care
conține
diferite
substanțe
mirositoare.
3.
(despre
substanțe
organice,
combinații)
care
are
în
moleculă
unul
sau
mai
multe
nuclee
de
6
atomi
de
carbon,
cu
o
structură
caracteristică.
4.
(chimie)
se
referă
la
seria
de
compuși
foarte
stabili
a
căror
moleculă
conține
unul
sau
mai
multe
nuclee
de
benzen.
5.
plantă
~ă
=
plantă
folosită
în
bucătărie
și
fitoterapie
pentru
aromele
pe
care
le
degajă
și
pentru
uleiurile
esențiale
pe
care
le
conține
și
care
pot
fi
extrase.
6.
(oenologie)
persistență
~ă
intensă
=
durata
exprimată
în
secunde
a
persistenței
aromelor
după
degustare.
7.
miros
~
=
miros
care
decurge
dintr-o
aromă,
un
parfum
sau
un
ulei
parfumat.
consecvență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. conséquence, lat. consequentia)
1.
faptul
de
a
fi
consecvent.
2.
(în
logica
scolastică)
implicația
și
decurgerea
formulelor
logice
una
din
alta.
3.
caracteristică
a
gândirii
corecte
care
respectă
legile
și
regulile
de
formare
și
transformare
într-un
sistem
deductiv.
epicureic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. epikureisch)
1.
care
aparține
epicureismului;
care
decurge
din
epicureism;
epicurian.
2.
conform
cu
filosofia
lui
Epicur;
epicurian.
3.
(prin
ext.)
devotat
plăcerii,
dependent
de
plăcere;
epicurian.
4.
școala
~ă
=
școală
filosofică
inițiată
de
Epicur,
a
cărei
activitate
s-a
desfășurat
mai
multe
secole,
având
ca
obiectiv
principal
atingerea
fericirii
prin
satisfacerea
doar
a
dorințelor
„naturale
și
necesare”.
epicureu, -ee
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (lat. epicureus)
1.
I.
care
aparține
epicureismului;
care
decurge
din
epicureism;
epicurian.
2.
conform
cu
filosofia
lui
Epicur;
epicurian.
3.
(prin
ext.)
devotat
plăcerii,
dependent
de
plăcere;
epicurian.
4.
II.
adept
al
epicurismului;
epicurian.
5.
(fam.)
om
înclinat
spre
plăceri;
epicurian.
hedging
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (engl. hedging)
1.
(fin.)
operație
prin
care
un
importator
sau
o
bancă
se
angajează,
pe
de
o
parte,
să
plătească
o
sumă
în
valută
la
un
anumit
termen,
iar
pe
de
alta,
se
împrumută
cu
aceeași
sumă
în
valută,
având
același
termen
de
rambursare.
2.
operație
de
contracarare
a
riscurilor
ce
pot
decurge
din
oscilațiile
prețurilor
de
comerț
exterior
sau
ale
cursurilor
de
schimb.
hegelian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. hégélien)
1.
I.
referitor
la
hegelianism,
filosofia
lui
Hegel
și
a
discipolilor
săi.
2.
care
decurge
din
gândirea
lui
Hegel.
3.
care
aparține
filozofiei
lui
Hegel.
4.
II.
adept
al
hegelianismului
(al
filozofiei
lui
Hegel).
5.
cel
care
aderă
la
gândirea
lui
Hegel.