gestiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gestion, lat. gestio)

1. administrare a valorilor materiale și bănești ale unei întreprinderi, instituții etc.
2. totalitatea operațiilor de administrare a unor asemenea valori.
3. totalitatea bunurilor încredințate cuiva spre administrare.

indiscreție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indiscrétion, lat. indiscretio)

1. destăinuire a unor secrete încredințate de către cineva; lipsă de măsură în vorbă.
2. nedelicatețe, grosolănie.

legat 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. légat, lat. legatus)

1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie.
2. comandant de legiune.
3. cardinal reprezentant al papei, care îndeplinește funcții asemănătoare celor încredințate ambasadorilor.

mandat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.
2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.
3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.
4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.
5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.
6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.

situație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. situation, lat. situatio)

1. stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o persoană, o localitate, o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social.
2. a fi la înălțimea ~i = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate.
3. loc, stare pe care o are cineva în viața socială.
4. stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale: avere.
5. ~ limită = situație excepțională, extremă, care impune hotărâri radicale.
6. dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.).

themă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. thème, gr. thema)

1. diviziune teritorial-administrativă și militară a Imperiului Bizantin în care cele două puteri - ostășească și civilă - erau încredințate unui strateg numit de împărat și dependent direct de acesta.