Dictionar

antipepsină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antipepsine)

1. antiferment al pepsinei; antienzimă care contracarează pepsina.
 

antitripsină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. antitrypsin)

1. substanță care inhibă acțiunea tripsinei.
 

arsină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arsine)

1. denumire generică a unor compuși organici ai hidrogenului arseniat.
 

asasina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assassiner)

1. a comite un asasinat.
2. (fam.) a plictisi în cel mai înalt grad (cu insistențele).
 

balansină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. balancine)

1. (mar.) frânghie care susține o vergă, un ghiu sau un tangon.
 

bormașină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Bohrmaschine)

1. mașină care face posibilă găurirea unui material dur (metal, piatră etc.) cu ajutorul unui burghiu.
2. (var.) (s.n.) bormașin.
 

acumulativ, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accumulateur)

1. aparat, recipient pentru înmagazinarea energiei sub diferite forme în vederea utilizării ulterioare.
2. dispozitiv care memorează datele în vederea prelucrării într-o mașină de calcul.
 

acuplaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. accouplage)

1. acțiunea de cuplare, de a face două mecanisme, două motoare să lucreze împreună; acuplare, cuplaj.
2. organ de mașină servind la stabilirea unei legături elastice sau la înmagazinarea unei energii mecanice.
 

admisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. admission, lat. admissio)

1. intrare a agentului motor în cilindrul unei mașini sau în mașina care îl utilizează.
2. porțiune din cursa pistonului în timpul căreia agentul motor intră în cilindru.
 

aerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérateur)

1. aparat pentru aerație.
2. mașină de lucru în turnătorie pentru afânarea amestecului de formare.
 

alchidal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alkidal)

1. rășină sintetică, prin polimerizare, folosită la prepararea unor lacuri și vopsele.
 

ambreiaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. embrayage)

1. acțiunea de a ambreia; ambreiare, ambreiere.
2. organ de mașină care asigură o legătură temporară între doi arbori coaxiali, permițând și decuplarea în funcționare.
3. (antonime) debreiaj, debreiere.