devora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dévorer, lat. devorare)

1. a mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom.
2. (fig.) a mistui, a înghiți.
3. a ~ o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes.

autodevora

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + devora)

1. a se devora pe sine.

devorant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dévorant)

1. care devorează, mănâncă cu voracitate și rapiditate; devorator.
2. care împinge pe cineva să mănânce mult (ex. apetit ~).
3. care nu poate fi stăpânit, domolit.
4. care consumă, distruge repede.
5. (figurat) care absoarbe, consumă rapid o cantitate mare de lucruri.
6. (figurat) care produce o senzație violentă; care produce o tulburare profundă.
7. (figurat) care mistuie; în stare să devoreze; mistuitor, arzător.

devorator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. dévorateur)

1. (animal, persoană) care devorează, mănâncă cu lăcomie; devorant.
2. (figurat) (cel, cea) care consumă repede și din belșug.
3. (cel, cea) care consumă, distruge (ex. foc ~).

adelfofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adelphophagie)

1. absorbție a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.
2. devorare a unui animal de către altul din aceeași specie ori din specii diferite.
3. unire a doi gameți de același sex.

autodevora

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + devora)

1. a se devora pe sine.

devorant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dévorant)

1. care devorează, mănâncă cu voracitate și rapiditate; devorator.
2. care împinge pe cineva să mănânce mult (ex. apetit ~).
3. care nu poate fi stăpânit, domolit.
4. care consumă, distruge repede.
5. (figurat) care absoarbe, consumă rapid o cantitate mare de lucruri.
6. (figurat) care produce o senzație violentă; care produce o tulburare profundă.
7. (figurat) care mistuie; în stare să devoreze; mistuitor, arzător.

devorator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. dévorateur)

1. (animal, persoană) care devorează, mănâncă cu lăcomie; devorant.
2. (figurat) (cel, cea) care consumă repede și din belșug.
3. (cel, cea) care consumă, distruge (ex. foc ~).

fetofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (feto- + -fagie, cf. fr. fœtophagie)

1. obicei la unele carnasiere primipare de a-și devora puii imediat după fătare; actul de a mânca un făt.

nesățios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + sățios)

1. care nu se (mai) satură; care nu se mulțumește cu ce are, care caută să obțină, să acapareze tot mai mult; neîndestulat.
2. care nu se simte niciodată sătul; care nu are saț la mâncare, la băutură; (prin ext.) lacom.
3. (despre mâncare) care nu satură.
4. (fig.) care nu poate fi astâmpărat, potolit, stăpânit; (prin ext.) mistuitor, devorant.
5. (var.) (înv.) nesițios, (reg.) năsățios, (reg.) nesățos, (reg.) nisățos.